Intorcandu-se de la coasa, cu caruta plina, Vasile isi mana de zor calul. In faptul serii fiind, isi biciuia calul din ce in ce mai tare. La un moment dat, satul de atata cotonogeala, calul se opreste in drum , se intoarce catre Vasile si, cu o privire plina de expresivitate, ii spune:
– Mai Vasile , da-o ma-n aia ma-sii de treaba! Dai in mine ca intr-o vita. Nu te gandesti ca sunt si eu din carne, ca simt fiecare lovitura si sufar enorm? Ce dracu’, ma Vasile!
Auzindu-si calul vorbind, ingrozit, Vasile arunca haturile din maini si o rupse la fuga peste fanete, alb la fata. Credinciosul lui caine il urma indeaproape.
La un moment dat, obosit, Vasile se opri si se aseza pe o piatra. La scurt timp sosi si cainele, care, gafaind, ii spuse:
– Ba Vasile , sa fiu al dracului , ce m-a speriat calul ala cand a inceput sa vorbeasca!