Un b?rbat e adus în fa?a judec?torului pentru ca a omorât-o pe so?ia lui.
– Fapta dumneavoastr? e sub orice critic?. Dac? ave?i inten?ia ca tribunalul s? nu v? condamne la închisoare pe via??, trebuie sa ne expune?i motive cât de cât plauzibile care sa va poate reduce pedeapsa.
– Domnule judec?tor, so?ia mea era asa de proasta încât nu am putut s? m? controlez si a trebuit s? o arunc de la balcon.
– Declara?ia dumneavoastr? este o obr?znicie nemaiauzit? ?i dac? nu dori?i ca jura?ii s? v? condamne înainte s? continu?m procesul trebuie s? ave?i argumente cu adev?rat plauzibile.
– Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj ?i la parter locuie?te o familie de pitici. P?rin?ii au 1 metru ?i copii, cel de 12 ani 70 de cm ?i cel de 14 ani are 90 de cm .
– În ziua respectiva i-am spus so?iei:
– E teribil sa fii pitic. S?racii vecini de la parter, to?i sunt asa mici!
-Da, r?spunde so?ia sunt o adev?rat? specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut sa spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele ?i de la care se alege cu pistrui.
– Aia se nume?te pigment.
– Ma la?i ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ala se nume?te pergament.
– Cum po?i draga sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.
– Domnule judec?tor, va închipui?i ca mi-am înghi?it cuvântul „fragment“ ca sa nu mai continui discu?ia asta aberanta. M-am a?ezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l r?sfoiesc. Nici nu m-am a?ezat bine ca apare so?ia mea lâng? mine cu o carte în mana ?i îmi spune:
– Uite drag?, asta e ceea ce scrie un scriitor si se nume?te carte , dac? nu aveai idee ce e aia. Ia ?i cite?te Veranda de la Pompadur.
Iau carte în mân? ?i îi spun “Draga mea, asta e o carte în limba francez? Marchiza de Pompadour, nu trebuie s? interpretezi numele în român?” .
– Asta e bun? drag?, îmi dai tu lec?ii de francez?, mie care am f?cut medita?ii cu un vector de la facultate !!
– ?la nu se nume?te vector, se nume?te lector.
– E?ti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ala a fost Hector ?i era troian.
– Hector e unitate de m?sura a suprafe?ei, blegule.
– Ala e hectar draga mea.
– Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o b?utura a zeilor.
– Ala se nume?te nectar spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ?tiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.
– Nu se spune duo se spune duet.
– Ma sco?i din s?rite, cum dracu de e?ti asa de încuiat? Duet e când doi b?rba?i se bat cu sabiile
– Ala se numeste duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.
– Domnule judec?tor, aveam tunel pe limba dar am sim?it ca mi se face negru în fata ochilor ?i nu m-am mai putut st?pâni ?i am aruncat-o pe geam.
Lini?te în sala… judec?torul ia cioc?nelul de pe masa, love?te cu el puternic ?i spune:
– Esti liber, a fost un caz clar de legitima ap?rare. Eu o aruncam deja de la Hector.
Trimite pe Mess