Un azil de batrani inchiriaza un autocar pentru o excursie. La putin timp de la plecare, soferul simte o bataie usoara pe umar si o bunicuta il intreaba daca vrea niste alune. Soferul accepta bucuros pumnul de alune pe care i-l ofera batrana. Dupa vreo 15 minute, batrana vine din nou cu un pumn de alune.
Povestea se repeta inca de vreo cateva ori, dupa care soferul, nedumerit, o intreaba cand apare iar langa scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mancati alunele, ca sunt scumpe, si aveti pensii mici…
– Eee, da crezi ca mai avem dinti sa mancam noi alune?
– Pai bine, si atunci de ce mai dati banii pe ele daca nu le puteti manca?
– Eee, de fapt nici nu vrem alune, sugem doar ciocolata din jurul lor…